Noi doi si lumea intreaga

  

    – Acum am sa-ti spun povestea mea.

    Cand m-am nascut mama lucra la fabrica si inca de atunci mi-am dat seama ca oamenii sunt un soi de masinarii ce functioneaza pe sisteme stereotipice. Nu mi-a placut de nimeni din lumea aia din simplul motiv ca nici pe mine nu m-au agreat prea multi: eram cam verde, un verde crud, incruntata si cu patru colturi.

  – Ei, nu se poate! Tu esti atat de frumoasa.

  – Taci, draga, ce stii tu! Sunt grasuta, de fapt sunt chiar uriasa, dar despre altceva imi doresc sa-ti vorbesc acum, asa ca fii atent, te rog. Intr-o zi ceva s-a intamplat, o chestie atat de simpla, incat nu mi-as fi imaginat ca ar putea sa-mi schimbe viata definitiv, sa cunosc o creatura asa speciala, construita pe alt sistem, diferit de al meu, de al tuturor. Stateam plictisita sub masa mea din mercerie (caci intr-o mercerie am trait timp de multi ani), clopotelul acela infect de la intrare era singura mea distractie (canta toata ziua pe mai multe voci si spunea ca imi dedica mie piesele. ei, acum nu fi gelos!), cand un obiect imens ma ia cu forta de acolo, ma imbraca intr-un material transparent, apoi nu stiu ce a urmat. Bezna, tacere, frica. Apoi din nou lumina, haleluia! El a avut grija de mine, m-a admirat (nimeni nu mai facuse asta pana atunci), ba chiar i-a marturisit cuiva ca sunt foarte draguta.

   – Era tanar?

   – Aooleuu, mai lasa-ma cu gelozia ta! Nu-ti mai spun nimic.

   – Scuze, scuze! Continua!

     Nu stiu ce era, nu gasesc o definitie suficient de buna sa te fac sa intelegi, nu avea varsta, nu avea nume. Era ceva nou. L-am studiat cand lucra la biroul sau. O fiinta atat de candida, avea parul incaruntit si totusi zambea copilareste, se bucura de o melodie veche difuzata la radio, de vizitele nepoatei lui, de vinul cu scrotisoara. Avea multe carti si fotografii alb-negru lipite cu scotch pe un perete. Ei, si cu toate astea era singur intr-o camaruta cu tavanul intr-o parte. Nu plangea si nici nu cerea ajutor, nu accepta sfaturile nimanui, obsedat de margele de sticla si papusi vorbitoare, se descurca singur. Am inceput sa-l cunosc si mi-e drag. De atunci stau asa, micuta si grasa, chiar la baza gatului. Acolo i-a placut lui sa ma tina, sa-i fiu aproape, sa ii vad toate stangaciile si randurile interminabile din ziare, sa aud atatea lucruri minunate.

 

     Nimic deosebit nu s-a intamplat cu el. A inceput sa imbatraneasca, desi se impotrivea cu toata forta lui. Iar nasturii au continuat sa vorbeasca pana dimineata, istorisind fabuloase intamplari…

Published in: on Aprilie 23, 2008 at 12:53 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://sophiekovalsky.wordpress.com/2008/04/23/noi-doi-si-lumea-intreaga/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: